10 iunie 2020

Campania initiata de AOAG este completata cu noi achizitii

La mijlocul lui aprilie 2020 era dat in functiune laboratorul genetic de ultima generatie, atat de necesar in lupta cu virusul COVID-19. Acesta a fost achizitionat prin campania de strangere de fonduri in care s-au angajat Asociatia Oamenilor de Afaceri Gorjeni, alaturi de alti membri ai mediului de afaceri, dar si alaturi de medici si persoane fizice. Prin implicarea activa a medicilor alaturi de oamenii de afaceri, s-a identificat inca de la inceputul campaniei, necesitatea procurarii unui ANALIZOR ELYSA EUROIMMUN, ca si achizitie secundara. Acest echipament ajuta la depistarea a numeroase boli infectioase sau alergii, […]
2 iunie 2020

AOAG – semnatara programului de masuri

În contextul crizei actuale, Ingenius Hub a inițiat, prin rețeaua Ingenius Net, campania Construim Impreuna ViataDupaCOVID19, care a urmărit, pe de o parte, măsurarea impactului crizei asupra întreprinderilor și sondarea opiniei cu privire la măsurile cele mai eficiente solicitate de antreprenori, precum și colectarea de propuneri de măsuri proporționale și necesare pentru redresarea întreprinderilor și altor tipuri de organizații din diferite industrii. La această campanie s-au asociat numeroase organizații din țară, atât organizații de tip asociativ, cât și companii, camere de comerț, consilii județene, agenții de dezvoltare regională și alte tipuri de organizații. Suntem semnatarii […]
8 mai 2020

Comunicat de presa – Apelul AOAG

Asociatia Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017, prin presedintele AOAG – Domnul Lelius Stanusoiu, reaminteste scopul campaniei de strangere de fonduri initiata de AOAG: achizitionarea unui Laborator Genetic performant in vederea testarii COVID19 si a altor peste 80 de boli, care sa deserveasca intreaga populatie a judetului Gorj. AOAG ia pozitie fata de situatia nedorita in care sa afla momentan Laboratorul Genetic achizitionat cu eforturi substantiale si printr-o mobilizare exemplara a mediului de afaceri, dar si a persoanelor fizice implicate. AOAG declara ca scopul campaniei a fost realizat in momentul receptiei laboratorului perfect functional. Toate celelalte […]
17 aprilie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Avem bucuria să vă anunțăm că Asociația Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017, împreună cu mai multe fundații, societăți comerciale și persoane fizice au reușit să achiziționeze și să doneze, în timp util, Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu un laborator genetic de ultimă generație, care va fi pus în funcțiune zilele viitoare. În scurt timp, la Târgu Jiu se vor putea procesa circa 200 de teste de covid-19 pe zi. Este un progres extraordinar, având în vedere că de la debutul pandemiei au fost testați, în total, circa 600 de gorjeni, în alte centre, din […]
3 mai 2019

Comunicat de presa

Reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Gorjeni au purtat, în ultima perioadă, mai multe discuții cu decidenți de la nivel central și local, în vederea realizării obiectivului nostru de dezvoltare a județului Gorj, prin creșterea durabilă a economiei locale. Luând act că optimizarea situației parcărilor din Târgu Jiu și fluidizarea traficului rutier trenează de foarte mult timp, influențând negativ dezvoltarea orașului ca destinație turistică, i-am propus primarului Marcel Romanescu să identifice soluții urgente, în contextul incapacității evidente a Primăriei Târgu Jiu de a gestiona atât parcările cu plată existente la momentul actual, cât și traficul rutier. […]
18 aprilie 2019

Intalnire intre membrii Aliantei Plus si AOAG

In data de 19.04.2019, ora 13, AOAG va avea o intilnire de lucru cu reprezentantii Aliantei Plus. La intalnire vor participa Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Nicu Ștefănuță, Ramona Strugariu, Alin Mituța și managerul de campanie din partea PLUS, Vlad Voiculescu precum si membrii Asociatiei Oamenilor de Afaceri Gorj 2017.
9 aprilie 2019

Angajez persoana procesare comenzi

Se cer: – Cunostinte minime de calculator; – Facturare; – Procesare comenzi; – Persoana atenta, meticuloasa, dinamica, cu bune abilitati de organizare si cu initiativa in realizarea activitatilor.Rugam seriozitate. Aplica cu CV pe Olx https://www.olx.ro/oferta/angajez-persoana-procesare-comenzi-IDbRlGa.html
5 aprilie 2019

Angajam Tehnician Automate de Cafea

• DESCRIERE JOB Candidatul ideal • Studii medii (liceu, scoala profesionala) • Posesor permis auto, categ. B • Iti place sa „surubaresti” si sa rezolvi probleme • Esti curios. Descrierea jobului Ce vei face: • Vei reviziona aparatele pentru prepararea bauturilor calde • Vei instala si vei urmari functionarea corecta a aparatelor instalate la clienti • Vei efectua igienizarea aparatelor • Vei asigura instruirea clientilor in ceea ce priveste utilizarea corecta a aparatelor • Vei remedia defectiunile aparute la aparatele instalate la clientii companiei • Vei alimenta cu materie prima si materiale consumabile aparatele conform […]